Te iubsex!

Image and video hosting by TinyPic

E plină lumea de bărbați care ar face orice să aducă înapoi femeile despre care spuneau că sunt doar a pleasant waste of time.

Și de femei care au vrut să experimenteze până și-au dat seama că stația lor a trecut.

Jocul “de-a sentimentele” e ca băutura: cât să iubești să fie numai bine?

Când nu știi ce-ți place mai mult:

cum vorbește

sau cum te iubește…

cum îți atinge sufletul cu vorbele

sau trupul cu mâinile

când nu înțelegi dacă îți plac buzele pentru ce spun sau pentru ce știu să facă de nici nu îndrăznești să pronunți cu voce tare…

Nu mai despica firul în patru că dragostea se împarte doar la doi!

Bucură-te de ce ai!

Ramona a inventat un cuvânt nou la câteva săptămâni după prima întâlnire: 

Iubsex

Te iubsex. Și eu pe tine.

Superficial? Poate, dar prefer o fericire superficială unei tristeți profunde.

E cea mai tare combinație. Probabil singura formă adevărată de dragoste între un bărbat și o femeie.

Nu e doar respect.

Nu  e doar atracție.

Nu e doar împlinirea unei nevoi.

E picătura ta de fericire pe care alții nu o au niciodată! Fericirea se degustă, nu se bea. Altfel mergeam toți pe 3 cărări care duceau toate la același om.

Nu te aștepta să vină la sticlă de 2 litri ca apa plată.

dacă ar fi fost așa puneai și la cafea dimineața și chiar la ciorbă.

Ceea ce, fix ca apa plată, ar fi valorat 2 lei.

Nu învățăm din ani ce învățăm din oameni.

Ne dorim să vedem lumea. Mergem într-un oraș, facem 1000 de poze și ne plictisim. Chiar ne bucurăm când ne întoarcem acasă și “ne refacem după concediu”. Ciudat :) parcă mergeam în concediu să ne refacem după serviciu :)

Ne plictisim, obosim, ne întoarcem acasă după orice destinație. Nu și după un om. Omul e altfel de destinație. Una pe care vrem să o luăm cu noi.

Muza mi-a scris o dată: Fără dragostea pentru tine aș fi liniștită, dar nu mai vreau să fiu liniștită. Vreau să trăiesc fiecare zi în viața ta.

Întreabă un iubit dacă s-a plictisit să-i facă poze iubitei lui după 1000 de cadre și îți va spune că încă n-a reușit poza aia care să o arate așa cum o vede el….

Întreabă o mamă dacă i se par suficiente orele pe care le stă cu puiul ei.

Întreabă un tată despre momentul când a fost mândru de fiica lui. Nu se va plictisi niciodată să povestească asta!

Ce ar fi lumea fără oamenii care să-i dea valoare?

Ce ar fi orele fără o anumită companie?

Întreabă-i pe cei care sunt și acum în anticamera fericirii. Pe cei care așteptă sau caută ceva ce tu deja ai.

Întreabă-i despre tine.

Întreabă-i pe cei care au multe lucruri materiale pe care tu ți le dorești și o să afli că viața nu e un depozit.

Nici măcar un seif.

Așa cum doar bolnavii înțeleg valoarea sănătății, așa cum doar bătrânii înțeleg deplin frumusețea tinereții, la fel vei înțelege și tu mai târziu frumusețea acestei zile dacă nu te deschizi să asculți și alți oameni.

Oameni premiu, oameni lecție, oameni pedeapsă. Oameni. Timpul se măsoară în ore, dar viața se măsoară în oameni. Se măsoară în visuri împlinite și dezamăgiri, în iubiri care șoptesc și uri care strigă. În lucrurile pe care nu îndrăznim să le spunem și cele pe care îndrăznim să le facem.

Prețuiește oamenii de lângă tine și cei pe care i-ai lăsat în urmă. Chiar și pe cei care te-au rănit. Ei sunt oamenii vaccin, datorită lor astăzi nu mai iei… “aceeași “boală””.

 

Înveți mai multe despre omul de lângă tine dintr-un divorț decât în 10 ani de căsnicie?

Image and video hosting by TinyPic

Ciudați mai sunt oamenii…

Înainte de prima întâlnire sunt doi necunoscuți.

Când se plac sunt prieteni. 

După ce pasiunea se aprinde sunt iubiți. 

Se căsătoresc și devin rude.

Și la divorț sunt dușmani. Care împart aceeași adresă.

 

Kramer contra Kramer. 

 

Fluturii din stomac s-au transformat în molii. Rod. 

Fructele iubirii, copiii, se transformă în fructele mâniei. Mulți se luptă pentru exclusivitate în dragostea de părinte până ajung să n-o mai aibă niciunul. 

 

10 ani de povești n-au însemnat nimic? 

10 ani de relație decad în contabilitate? Ce iei tu, ce-mi rămâne mie?

Știți bancul cu Barbie divorțată care costa mai mult decât Barbie balerină și Barbie fashonista? De ce? Păi avea și casa și mașina lui Ken :)))

Sunt și destui Ken care cer mai mult la divorț decât au adus în căsnicie. Pentru că nu sunt Can, ci Can’t…

Sau pe celălalt. De ce nu seamănă divorțurile cu liniile aeriene? Pentru că nu poți să “zbori” low cost…

Ce s-ar întâmpla dacă ne-am aduce măcar un minut aminte că ne-am iubit?

O lady, chiar și atunci când se răzbună, o face TRĂIND MAI BINE.

Un gentleman, chiar și atunci când te trimite la naiba, tot îți deschide portiera la taxi. Să te duci cu stil. 

De câte ori trebuie cucerită o femeie?

Image and video hosting by TinyPic

O femeie nu e cucerită o singură dată. E cucerită de fiecare dată. 

Sau nu…

Oamenii se schimbă și promisiunile se rup. Pentru că le făcusem altor oameni și după “ăștia noi” nu ne prea dăm în vânt. 

Dacă problema timpului care trece într-o relație și relația “se trece” e din ce în ce mai ușor înțeleasă și de femei și de bărbați (că și noi ne plictisim), problema cuceririlor succesive ÎN PROFUNZIME nu pare să fie înțeleasă nici de noi, nici de ele. 

O să o explic pentru bărbați sperând că și femeile vor înțelege aluzia :)

Când sunt băieței toți viitorii bărbați se joacă. De cele mai multe ori pe computer. În orice joc există mai multe niveluri. Le câștigi unul câte unul 

Cei care vor o carieră militară învață gradele. Noi le foloseam când ne jucam “cornete”. Dacă nu știi despre ce e vorba nici nu pot să-ți explic. Ce contează, însă, e că NU ajungi general după o bătălie.

La fel, bărbatul de carieră știe că indiferent cât de mult ar arde etape, nu ajungi să conduci o companie decât după ce ai urcat niște trepte. 

Și toate astea sunt normale: dacă ai merge direct la ultimul nivel al unui joc ai pierde garantat în primele secunde, dacă ai fi numit general fără să ai niciun pic de experiență ai cauza o tragedie, iar dacă ți se dă o companie când nu știi să conduci e foarte posibil să ajungi la faliment în câteva luni. 

Dacă înțelegi toate astea, cum nu poți înțelege că se aplică și când vorbim de compania unei femei? 

Cum să nu-ți dai seama că e normal să nu se lase condusă de un soldat, chiar dacă are în raniță bastonul de mareșal? :)

Cum să nu înțelegi că una e să o convingi să se culce cu tine, alta să se mute cu tine? 

Cucerirea unei femei nu e ca o cheie de la un apartament. Ai “băgat-o” și gata. Ai acces peste tot. Intri în hol, sufragerie, dormitor, baie.

Trebuie să înțelegi că adesea dormitorul e ca o anticameră. Nu mulți reușesc să treacă mai departe. Pentru că femeia este mai degrabă ca un palat. Cu multe săli încuiate, cu o aripă de vest în care-și ține sub cheie amintirile, cu un turn în care sunt închise niște speranțe cărora le e frică să-și mai ia zborul. 

Tu, dacă te numești bărbat, trebuie să o cucerești pas cu pas. 

Pentru că una e să vrea să se culce cu tine, alta e să vrea să facă un copil cu tine!

Mai ales că – tu nu știi – dar copilul acela o va ține trează până dimineața de mai multe ori decât ai reușit tu. 

Acum ai început să te gândești? 

Foarte bine. La ce nivel ești?

Ieri îți dădea 400 de mesaje. Azi îți dă “ocupat”

Image and video hosting by TinyPic

Eram în clasa a doua când mi-ai dat numărul tău de telefon. Mi l-ai dat greșit, mi-a răspuns un domn cu mustață. Nu l-am văzut niciodată, dar pariez că avea mustață după cum se simțea pe receptor.

Să zici mersi că eu ți l-am dat bine. Cine era să spună la școală că ți-ai rupt mâna?

Așa a început telefonul să mă schimbe. Erau anii 80 când am înțeles ce e cuplajul.

Îți mai aduci aminte când ți-am zis că nu vreau să te mai văd niciodată? Asta nu înseamna că nu puteai să dai un telefon. Am dormit cu aparatul ăla mare și urât lângă mine. De câteva ori am și ridicat receptorul și am mișcat puțin de disc, să fiu sigur că funcționează.

Așa a continuat schimbarea. Am înțeles că indiferent de mijloacele tehnice, nu poți transmite decât mesajul pe care interlocutorul tău e pregătit să-l înțeleagă.

Dar atunci când te-am sunat interurban și nu mai aveam fise, iar tu nu mai terminai să-mi reproșezi lucruri? Sigur, nu mai erai aceeași.

Cu trei iubite între voi, nici eu nu mai eram același. Așa că nu înțeleg de ce te-ai supărat că am lăsat receptorul să atârne și am plecat în loc să bag și ultima monedă de 3 lei. Să știi că mi-am luat un suc care mi-a bucurat mai mult gura.

Apoi am făcut toate greșelile noi. Că pe cele vechi nu mai avea rost să le repet. SMS-uri, discuții lungi și întâlniri scurte, telefoanele mobile au făcut posibilă sincronizarea programelor. La sincronizarea intențiilor se mai lucrează.

Am avut senzația că am inventat preludiul prin telefon, din trafic, ca să nu mai pierdem vremea. Habar nu aveam câți n-or mai fi făcut asta până la noi.

Când intram în camera ta, sau a voastră, sau în cea de hotel sau în a mea, indiferent cum te-ai fi numit, era ca și când ne atingeam deja de multă vreme.

Telefoanele cunosc atât de bine oamenii. Când sunt îndrăgostiți îl încing și pe el, îl țin tot timpul în mână și plătesc facturi exorbitante.

Când le trece îl lasă să sune pe masă.

Chiar, cum se ajunge de la 400 de mesaje pe zi la “Abonatul apelat nu răspunde. Vă rugăm, NU reveniți”?

Hai să împărțim cei 31 mp…

Image and video hosting by TinyPic

…Ai garsonierei mele. Ma rog, ai mei şi ai băncii. Banca 2, că banca 1 a spus că sunt prea mică să îmi acorde un împrumut. Vorbesc de perioada pe care eu o denumesc “înainte de H&M”, pe vremea în care maximum de ani cu suspendare puşi la bătaie de o bancă erau de 15, nu de 20 sau de 30 ani, cât o viaţă de om, cam cât am eu acum, plus încă 4 primăveri.

Divaghez de la subiect.

Aş putea spune că nu am experienţa statului cu un tip. S-a întâmplat o dată, acum ani buni, dar de atunci, vorba zicalei: eu încui, eu descui. Au mai descuiat şi prietenii mei care stăteau cu un etaj mai sus de mine ca să-mi facă cadou un brad de Crăciun sau bomboane de Sf Valentin. E mişto să laşi cheia prietenilor care stau cu tine în bloc.  Acum ei s-au mutat şi cheia e la alţi prieteni, în caz de ceva.

Mai tot timpul am zis că vreau să stau singură, ca să nu mă bată nimeni la cap. La un moment dat dădeam jumătate din salariu pe chirie, ca să stau singură, după ce încercasem diverse experienţe studenţeşti de locuit cu prietenele din liceu sau chiar cu tipe pe care nu le ştiam. La un moment dat tata  m-a mutat cu o tipă pe care eu nu o ştiam, dar părinţii noştri lucraseră împreună. A fost cea mai bună mutare pe care tata putea să o facă. Am stabilit reguli şi nu le-am încălcat. A fost unul dintre cele mai mişto staturi împreuna cu cineva. Dar era fată, nu băiat.

  • E cald la tine!
  • Păi pentru că ai venit tu! Până acum era răcoare. Am simţit asta când am intrat în casă.
  • Deschide geamurile mai larg! Şi dă draperiile la o parte să intre lumina!
  • Dar mie îmi place mai întuneric!

M-am gândit că la un moment dat o să plece şi o să fac cum îmi place mie.

Dar dacă nu ar mai fi plecat? Cât este spaţiu invadat şi cât este normalitatea statului cu cineva? Ce simplu se pot transforma chestii simple în adevărate bătălii ale supremaţiilor şi negocierilor.

  • Aprinde lumina. Aşa stai tu, pe întuneric?
  • Da, mie aşa îmi place.
  • Faci economie?
  • Nu, imi place întunericul.

Faci loc în şifonier, eliberezi rafturi, ţi se pare că hainele stau îngrămădite, dar îţi spui că aşa e când ai o relaţie. Vezi în baie două periuţe, poate şi două paste de dinţi. În cameră sunt  şosete pe jos sau, din contră, un covor perfect aranjat. Pentru unul curăţenia se împarte la doi, iar pentru celălalt e o chestie care îţi ia din timpul tău şi atâta tot, că doar era curat, nu?

Sunt pe jumătate pregătită pentr un room mate.

Tot ce ştiu e că mi-ar plăcea să-i spun că ar fi bine să avem un teren neutru, minim două camere, una pentru lumină şi alta pentru întuneric. Pe rafturile din şifonier nu o  să ne certăm, nu sunt genul de fată cu  lenjeria intimă în sertar, ci mai degrabă în sacoşa mea de in. Dacă o să văd şosete prin casă o să râd pentru că suntem norocoşii care au un sistem eco ce alungă ţânţarii, iar curăţenia nu va fi neapărat treaba mea, ci a amândurora. Nu-mi plac ambițiile în cuplu, nu sunt genul de care pe care, vreau să fie simplu și frumos, să continăm să ne bucurăm de noi, de lucrurile care ne-au făcut să ne mutăm împreună, de libertatea fiecăruia.

Și când ne-o fi mai bine o să ne întâlnim în holul în care mijeşte lumina, pentru că într-o cameră e lumină şi în alta e întuneric. :)

Foto: arhiva personala, facuta la Science Center Nemo din Amsterdam

Nimeni nu pleacă de unde-i e bine. Dar unii nu-și dau seama cât de bine le-a fost decât când le-a trecut :)

Image and video hosting by TinyPic

Unul dintre cele mai comentate texte conținea ideea că mulți oameni sunt surprinși că sunt părăsiți “când era așa de bine”. 

Asta pentru că era bine doar pentru ei. 

Binele celuilalt era ceva de care ar fi trebuit, probabil, să se ocupe singur/singură. 

Și s-a ocupat. A plecat :)

Și totuși cel care pleacă de multe ori s-ar întoarce. Ca omul care s-a dus în concediu și s-a întors mai obosit decât a plecat pentru că pozele din reclama agenției de turism erau superbe, dar hotelul s-a dovedit o căzătură. Atracția turistică era prea vizitată. Sau supraevaluată. 

Omul acesta revine acasă cu drag, dar femeile nu sunt case. Ele nu stau pe loc. Nu le mai găsești la aceeași adresă sau nu ți se mai potrivesc cheile în ușă. 

Nici bărbații nu sunt case. 

Vii din “concediul pe care ți l-ai luat din viața lui” și-ți deschide o brunetă creață, toată un zâmbet, cu întrebarea “pe cine căutați”?

Ți s-a părut că e omul de lângă tine și se cuvine? Ți s-a părut că te ține departe de luminile rampei.

Ai dreptate. 

Ți s-a părut.

Meriți doar ce poți obține, dar mai ales meriți doar ce poți păstra. Iar pentru asta ar trebui să înțelegi cât valorează ce ai, pentru că nu-i ca la exchange, nu e afișat clar cursul, iar moneda de schimb pentru ce vrei este… ce ai. Dai la schimb și pe urmă te plângi. Dai la schimb și pe urmă… plângi. 

Pentru că ai dat la schimb iubirea din mână pe cioara de pe gard.

GUEST BLOGGER

Cornel ILIE

Artist&Blogger

GUEST BLOGGER

Radu F.
Constantinescu

Scriitor, blogger,
creative copywriter

AUTORII BLOGULUI

BROSURA CURENTA

Campanie 11/2015

30.07.2015-18-08.2015

Răsfoieşte Broşura >
Castigator roblogfest 2011

ARHIVA BLOG

Research Paper Rubric Middle School