sweet break, timp liber
Jepii mici care sunt mari
Ma tot laud in stanga si dreapta ca sunt fata de la munte. Ca verdele ochilor s-a luat de la verdeata copacilor. Ca pana sa plec la facultate, ma trezeam de dimineata cu muntii la fereastra, inalti si aburinzi si atunci fiecare zi era una care incepea bine. Ca orice rabufnire de adolescenta isi inchidea supapa cu o plimbare agale pe munte, pe covoare de frunze fas-fas. Mutandu-ma in Bucuresti, parca am dat vrabia in mana pe cioara de pe gard - in locul muntilor si-au facut loc betoane. Ba chiar in dimineata aceasta, in verdele cartier Titan, fix in fata blocului meu, niste domni pusi pe treaba au inceput sa taie din copaci.
De voie, de nevoie, incerc sa le fac un bine plamanilor mei si sa fug din Bucuresti in weekend catre munte. In weekendul trecut mi-am facut curaj si-am strans un sac de energie pentru traseul Busteni-Babele. Undeva pe la 1600 de metri altitudine, au inceput sa imi cam tremure genunchii, dar slava cerului ca am avut bocanci (aviz celor care aleg sa urce pe munte in tenisi sau sandale, bocancii tin bine piciorul si va ajuta sa evitati accidentele). N-as vrea sa intru in filosofii, insa fiecare urcare pe munte, mai ales cand e vorba despre un traseu impresionant, produce o schimbare interioara - ma simt mai usoara sufleteste si limitele mintii se indeparteaza.
Dupa cinci ore si jumatate si o victorie care m-a ostenit, ceaiul de la cabana mi s-a parut binecuvantat. Spre seara, sus la Sfinx am avut parte de-un asfintit pictat parca de Salvador Dali. Fericiti au fost ochii si plamanii.
Voi pe unde mergeti la munte? Ce trasee imi recomandati?
