De obicei astept nerabdatoare finalul unei carti, iar dupa ce termin de citit ultima pagina ma incearca un sentiment de nostalgie si o mai citesc inca o data.

La Conjuratia imbecililor am experimentat sentimentul invers… am tot amanat sa o termin pentru ca personajele neobisnuite si situatiile absurde narate ma fascinau si ma amuzau teribil.

Personajul central, Ignatius J. Reilly, este un idealist excentric ce critica si ironizeaza lumea moderna. Desi inteligent si educat, traieste izolat alaturi de mama sa (pasionata de bautura si bowling), mancand si scriind despre decaderea lumii contemporane.

Nevoit totusi sa isi caute o slujba, va intra in contact cu personaje care de care mai ciudate: o septuagenara senila careia ii este refuzata pensionarea, un politist nevoit sa se costumeze in diferite roluri, o stripteuza ce isi invata papagalul sa o dezbrace, un tanar de culoare ale carui replici incep mai mereu cu “Aaaaau!”. Savuroasa este si corespondenta lui Ignatius cu Myrna Minkoff, prietena lui din facultate, schimburile taioase de replici dintre cei doi regasindu-se pe tot parcursul romanului.

Carte-cult a literaturii comice, opera are in spate o poveste trista: dupa respingerea manuscrisului de catre editura la care fusese trimis, autorul s-a retras de la colegiul unde preda si s-a refugiat in alcool. Romanul a fost publicat dupa sinuciderea scriitorului, datorita insistentelor mamei sale catre editor. Lui John Kennedy Toole i-a fost acordat postum premiul Pulitzer.
Sursa poza aici